duminică, 7 iunie 2015

# Produse de patiserie # Tradiție și gastronomie românească

Placinta cu branza; Istoria placintei

Articolul ce urmeaza este pentru provocarea "Traditie si gastronomie romaneasca" ,provocare initiata de Gina. Gazda este Sidy. tema ce ne-o propune este: Placintele traditionale romanaesti".
Azi o sa scriu despre istoria placintelor si o reteta de placinta.



Ingrediente pentru aluat: Apa, faina, sare, dojdie.
Pentru umplutura : branza, marar, cozi de ceapa
Cum facem placinta:
Din faina apa, sare si drojdie facem un aluat si il lasam la dospit. Cine vrea poate adauga in aluat oua si lapte. Pana ce dospeste aluatul putem pregati umplutura. Eu am facut cu branza, marar si coji de ceapa. Mararul si cozile de ceapa le taiem marunt si le amestecam cu branza.




Preparată cu fructe de pădure, cu mere şi scorţişoară, cu brânză şi stafide sau cu carne, plăcinta are în spate o istorie de mii de ani. Primele menţiuni ale existenţei acestui fel de mâncare au apărut în jurul anului 9.500 î.Hr., în perioada neolitică sau în noua eră a pietrei, când egiptenii au gătit prima crustă de plăcintă. Ei începuseră să folosească unelte din piatră, domesticiseră animale şi practicau meserii precum ţesutul şi olăritul. Plăcintele egiptene erau cunoscute sub denumirea „galettes“ şi erau umplute cu orz, ovăz, secară şi unse cu miere.
Despre aceste forme incipiente de desert există informaţii pe pereţii mormântului din Valea Regilor al Faraonului Ramses al II-lea, care a domnit între anii 1304-1237 î.Hr. Istoricii sunt însă de părere că originea plăcintei este atribuită grecilor, care preparau o pastă din făină cu apă, la care se adăuga grăsime, pastă pe care o înfăşurau apoi în jurul unei bucăţi de carne. Aceasta servea pentru a găti carnea sau pentru a nu lăsa să iasă sucurile, oferind un suport uşor în călătoriile lungi pe mare.
În anul 160 î.Hr., omul politic roman Marcus Porcius Cato a scris în De Agri Cultura despre cea mai populară plăcintă, denumită „Placenta“. „Libum“, cum îi mai spuneau romanii, era asemănătoare cu prăjitura cu brânză şi era oferită ca jertfă zeilor. O dată cu dezvoltarea Imperiului Roman, reţeta preparării plăcintei a ajuns în întreaga Europă. Oxford English Dictionary notează: „În mod evident, plăcinta a fost un cuvânt binecunoscut în 1362, în Anglia“. Plăcintele timpurii au fost cu carne şi erau servite ca fel principal de mâncare.
Plăcintele cu fructe sau tartele („produse de patiserie“) au fost, probabil, preparate în anul1500. Istoria o aminteşte pe Regina Elisabeta I a Angliei (în imagine) care a gătit prima plăcintă cu cireşe. În vremea Tudorilor, plăcintele englezeşti erau făcute cu pere, gutui şi mere. Plăcintele au ajuns în America o dată cu primii colonişti de limbă engleză. În scurt timp, plăcintele au devenit o parte importantă din viaţa americanilor.
Plăcintele cu carne, cu umpluturi din rinichi sau cu carne tocată de vită, pui şi ciuperci sunt populare în Regatul Unit, Australia şi Noua Zeelandă. Sunt servite adeseori cu cartofi prăjiţi. În America de Nord, plăcintele cu fructe sunt savurate cu îngheţată. Felul tradiţional al americanilor este plăcinta cu mere, devenită faimoasă din 1890. Reţetele variază de la o ţară la alta, de la un bucătar la altul, însă ingredientele de bază rămân aceleaşi: făină, apă şi grăsime, iar umplutura, fie cu şuncă şi ou, cu brânză, cu sardine, cu fructe de pădure, cu lămâie, cu dovleac sau cu rubarbă, fac din plăcintă să fie un fel de mâncare deosebit.
Sursa articol :historia.ro

Un comentariu:

  1. Asa Lili cu putina smantana deasupra sunt....o nebunieeeeeee ! Si daca mai pui si un stop de mujdei....
    No comment !
    Te tzuc !

    RăspundețiȘtergere

Printfriendly

Popular